Rivaldinho s-a despărțit de Viitorul! Un fost coleg de la Dinamo îl așteaptă la noua echipă

Viitorul a anunțat astăzi că a ajuns la un acord cu atacantul brazilian Rivaldinho, 25 de ani, în privința încheierii raporturilor contractuale.
Rivaldinho a semnat cu Cracovia și va evolua în Europa League, alături de Cornel Râpă (30 de ani) și pe Sergiu Hanca (28 de ani), fostul său coleg de la Dinamo.
„FC Viitorul Constanța și Cracovia au ajuns la un acord pentru transferul atacantului brazilian Rivaldinho la formația poloneză începând cu sezonul 2020/2021.
Rivaldo Vitor Borba Ferreira Junior a ajuns la formația noastră la începutul anului 2019, iar de atunci a evoluat în 42 de partide în toate competițiile în tricoul negru-albastru, reușind să înscrie 15 goluri și să ofere două pase decisive. Alături de FC Viitorul Constanța, Rivaldinho a câștigat, în sezonul 2018-2019, Cupa României !
Mulțumim Riva pentru contribuția la succesele noastre și îți dorim mult succes în continuare”, se arată în comunicatul transmis de Viitorul.
✌Obrigado, Riva !?#vfc #fcviitorulconstanta
Publicată de Viitorul FC pe Miercuri, 12 august 2020