Roland Niczuly a spus lucrurilor pe nume, după ce Sepsi a ajuns la cinci înfrângeri la rând

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 10 octombrie 2023, ora 07:10,
Roland Niczuly
Roland Niczuly

 

Sepsi OSK a pierdut meciul cu U Cluj, scor 0-1, și a ajuns la cinci înfrângeri consecutive în campionat.

„Ne-am propus clasarea în primele șase, dar au venit aceste rezultate. Dacă nu ne dăm seama toți din vestiar că între succes și dezastru este o linie foarte subțire în sport, suntem în pericol. Jocul nu ne dă speranță. Am avut și anul trecut patru rezultate negative, am avut neșansă. Trebuie să reglăm lucrurile foarte repede, timpul nu ne așteaptă și pierdem contactul cu primele șase. Dacă nu începem să adunăm puncte de la următorul meci, ne va fi foarte greu să revenim acolo.

Normal că mă așteptam la altceva. Aveam o posesie foarte mare, dacă ne uităm la clasament, clasamentul vorbește. Suntem al doilea sau al treilea cel mai slab atac. Este foarte puțin de la o echipă ca Sepsi. Nu putem vorbi în acest moment nici de primele șase, ne aflăm mai aproape de retrogradare”, a spus Niczuly, după meciul de la Cluj.

 

Roland Niczulyclujsepsi