Rolland Torok revine la vicecampioana CSM Oradea
Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 19 iunie 2024, ora 20:53,

CSM Oradea a anunţat, miercuri, transferul jucătorului Rolland Torok, care revine în oraşul natal după 12 ani.
Torok (33 de ani) a semnat un contract valabil în următoarele două sezoane.
Posesor al dublei cetăţenii, română şi maghiară, bashetbalistul a evoluat şi în Ungaria, la Jaszbereny şi Kormend, între 2012 şi 2015, iar în următoarele patru stagiuni la U BT Cluj. Au urmat contracte la CSU Sibiu, CSO Voluntari, iar în ultimul sezon la CSM Constanţa.
Torok este campion cu U BT Cluj (2017), echipă cu care a câştigat şi trei Cupe ale României. Acelaşi trofeu l-a obţinut în 2022, cu CSO Voluntari.