România a fost învinsă de Bosnia, scor 4-2, în Liga Naţiunilor

Reprezentativa României a fost învinsă, scor 4-2 (3-1), luni seară, de Bosnia-Herţegovina, în primul meci oficial pe teren propriu din al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi.
Partida de pe Arena Naţională din Liga Naţiunilor s-a disputat fără spectatori
Oaspeţii ne-au arătat încă din start că au venit la Bucureşti să câştige şi Tabakovic a scăpat singur cu Ionuţ Radu, dar a şutat pe lângă poartă, în minutul 7, pentru ca Gigovic să deschidă scorul din centrarea lui Bajraktarevic, cinci minute mai târziu.
În minutul 19 Muharemovic a majorat avantajul bosniacilor, înălţându-se nederanjat dintre fundaşii tricolori şi înscriind cu o lovitură de cap.
Primul şut pe poartă al echipei noastre a venit în minutul 22, la execuţia lui Stanciu, mingea fiind respinsă în corner de Zlomislic. După un minut, Bîrligea a trimis din careul mic, însă portarul bosniac a reţinut.
Golul tricolorilor a venit în minutul 29, când Eissat a centrat şi Bîrligea a înscris cu capul. La pauză a fost însă tot o diferenţă de două goluri pe tabelă, pentru că Tabakovic a marcat şi el, în minutul 40.
După pauză, Bajraktarevic a centrat perfect pentru Mahmic şi acesta a înscris cu capul, profitând de o lipsa de reacţie a fundaşilor noştri.
Cicâldău a reuşit să înscrie şi el, în minutul 62, cu un gol superb – şut din voleu, de la distanţă, iar Lukic – abia intrat în joc, a ratat în minutul 78, trimiţând puţin pe lângă poartă.
Elevii lui Hagi au trimis mingea în plasă, în minutul 89, prin Bîrligea, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid la Louis Munteanu şi România – Bosnia s-a terminat 2-4, după o prestaţie foarte slabă a „echipei experiment” trimisă de selecţioner pe teren.
Tricolorii sunt ultimii în grupa a 4-a din Divizia B, fără puncte. Următorul meci al României se va disputa vineri, cu Polonia, în deplasare.