România a învins Armenia, în preliminariile CM 2022! Cum arată clasamentul Grupei J

Naționala de fotbal a României a învins selecționata similară a Armeniei, luni seară, cu scorul de 1-0, într-un meci disputat pe stadionul Steaua, în Grupa J a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022, găzduit de Qatar.
Reprezentativa de fotbal a României a revenit pe arena din Ghencea, după o pauză de 12 ani. Înaintea partidei la care au asistat 13.576 de spectatori, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria fostului selecționer Cornel Drăgușin, care a murit duminică.
Prima ocazie a partidei a avut loc în minutul 4, când Stanciu a șutat pe lângă poartă. Tricolorii au continuat să atace, iar în minutul 25, Keșeru a trimis de la marginea careului, dar mingea a fost deviată în afara terenului.
Răzvan Marin a executat cornerul, iar Alex Mitriță a deschis scorul cu o lovitură de cap! Jucătorul lui PAOK Salonic a marcat al treilea său gol în tricoul naționalei.
Mitriță a fost aproape de dublă în minutul 33, când a scăpat singur cu portarul, dar a șutat slab. Până la pauză, Răzvan Marin a șutat puternic de la marginea careului, dar portarul advers a respins mingea în corner.
După pauză, armenii au căutat golul egalizator, iar în minutul 58 Mkhitaryan a trimis pe lângă poartă, cu o lovitură de cap.
Gazdele au replicat în minutul 70. Ianis Hagi a executat excelent o lovitură liberă de la 18 metri, dar portarul Armeniei a respins. Armenia a părut echipa dominantă în finalul meciului, dar tricolorii s-au impus cu 1-0.
Tot luni seară, Germania a învins Macedonia de Nord cu 4-0, iar Islanda a dispus tot cu 4-0, de Liechenstein. Germania e prima în clasament, cu 21, urmată de România, cu 13 puncte.
Clasament Grupa J:
Au evoluat următoarele echipe:
România: Niţă – Raţiu (Manea ’66), Chiricheş, Nedelcearu, Bancu – R. Marin, Stanciu (Nedelcu ’81), Cicâldău – Mitriţă (Moruţan ’62), Keşeru (A. Ivan ’62), I. Hagi (Mihăilă ’81). Selecţioner Mirel Rădoi;
Armenia: Yurchenko – Terteryan, Voskanyan, Haroyan, Hovhannisyan – Udo (Karapetyan ’82), Grigoryan (Geloyan ’46), Spertsyan (Vardanyan ’77) – Barseghyan (Zelarayan ’46), Mkhitaryan, Bayramyan (Karapetyan ’46). Selecţioner Joaquin Caparros.
Meciurile rămase de disputat în Grupa J a preliminariilor CM 2022:
11 noiembrie 2021
Armenia – Macedonia de Nord
Germania – Liechtenstein
România – Islanda
14 noiembrie 2021
Armenia – Germania
Liechtenstein – România
Macedonia de Nord – Islanda
Europa trimite 13 naționale la Cupa Mondială din Qatar.
Citește și SUPORTERII, BLOCAŢI LA INTRAREA ÎN STADION LA ROMÂNIA – ARMENIA! SCANDĂRI ANTI-FRF ÎN GHENCEA