România a învins, clar, Azerbaidjan, în Golden League

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 24 mai 2024, ora 19:19,
Volei România
Volei România

Naţionala feminină de volei feminin a României a învins, la Blaj, reprezentativa Azerbaidjan, cu 3-0, în Golden League, al doilea turneu din competiţie.

Meciul cu Azerbaidjan a durat 75 de minute

Tricolorele au controlat partida de la un capăt la altul, câștigând seturile cu 25-19, 25-15, 25-10, în 75 de minute. Eliza Inneh cu 20 de puncte, a fost principala realizatoare. Au urmat Rodica Buterez 12, Cristina Miron 10, Daiana Roman 7, Diana Ariton 6 și Iarina Axinte 5. A mai jucat liberoul Diana Vereș.

A doua partidă din cadrul turneului de la Blaj va avea loc duminică, în compania Suediei.

În primele două partide din competiţie, România a învins Austria, cu 3-0, şi a pierdut cu Cehia, cu 1-3. Al treilea turneu va avea loc la Gijon, în 1-2 iunie, cu echipele Croaţiei şi Spaniei.

Primele trei clasate, plus Cehia (ţara organizatoare) se vor califica la Turneul Final care se va disputa în 15-16 iunie.