VIDEO | S-a aflat de la ce a plecat scandalul la FC U Craiova – Rapid! Stewardul „transformat” în suporter al gazdelor

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat duminică, 11 septembrie 2022, ora 12:08,
Unul dintre stewarzii prezenți la meciul FC U Craiova – Rapid s-a „transformat” în suporter al echipei gazdă și a încercat să fure un steag al galeriei Rapidului
Unul dintre stewarzii prezenți la meciul FC U Craiova – Rapid s-a „transformat” în suporter al echipei gazdă și a încercat să fure un steag al galeriei Rapidului

Partida FC U Craiova 1948 – Rapid 1-0 a avut și o a treia repriză, în care au existat altercații între Cristian Săpunaru și mai multe persoane din anturajul clubului gazdă.

Un steward a încercat să fure un steag al galeriei Rapidului

Totul s-a declanșat în minutul 81. Într-o primă fază, o persoană care avea vestă fosforescentă, cum poartă sterwarzii desemnați la meciuri, s-a dus în dreptul galeriei Rapidului și a dat unui suporter un obiect care îi căzuse pe pista de atletism.

Ulterior, respectivul individ „s-a retras” pe lângă gardul despărțitor, dar când a ajuns în dreptul ultimului steag agățat de gard a încercat să-l smulgă și să fugă cu el.

Din varii motive nu a reușit. Doi fani ai Rapidului au sărit gardul pentru a-l goni pe respectiv, moment în care în apărarea steward-ului au venit mai mulți colegi.

Și alți suporteri au Rapidului au ajuns pe pista de atletism sărind gardul, dar după câteva secunde toți au încercat să revină în tribune.

Stewarzii, însă, nu au ținut cont de nimic și au dat cu gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe suporteri.

Urmarea a fost că, spre finalul meciului, jucătorii celor două echipe abia puteau respira, din cauza gazelor lacrimogene.

Cristian Săpunaru, căpitanul Rapidului, a fost la un pas de bătaie

După meci, căpitanul Rapidului, Cristian Săpunaru s-a dus la locul incidentelor pentru a afla ce s-a întâmplat. Ulterior, în tunelul care duce spre vestiare, a fost implicat în câteva incidente și nu mult a lipsit ca totul să degenereze în bătăi.

Nu am cuvinte! Încercam să îmi aduc aminte dacă am mai văzut așa ceva. Comportament suburban, de stradă. Reprezinți un club istoric ca Rapid, nu te poți comporta în halul ăsta. E inadmisibil pentru un căpitan.

Oricât ai fi de provocat, nu ai voie să fii așa de agresiv. Mi-e milă de el, pur și simplu. Nu știu ce caracterizare să mai găsesc. E o rușine!”, a spus fostul atacant dinamovist Florin Răducioiu.

E căpitan de echipă, reprezintă vestiarul. Trebuie să aibă atitudine. Trebuie să dea tonul la calm, nu poți să faci asta.

La fiecare scandal care e la Rapid, el sare la bătaie. E un exemplu tot pe dos. Alte așteptări sunt de la el, ar trebui să fie un lider! El aduce dezechilibrul”, a completat Gheorghe Popescu.

superligacristian săpunaru