S-a decis! Comandantul Stelei a dezvăluit când și cu cine se va inaugura stadionul Ghencea

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 23 iunie 2021, ora 15:48,
Stadion Ghencea, Sursa foto: „AS 47”
Stadion Ghencea, Sursa foto: „AS 47”

Răzvan Ștefan Bichir, comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, a vorbit despre meciul de deschidere al noii arene și a oferit ultimele detalii despre evenimentul mult așteptat!

Lucrările la stadionul Ghencea au fost finalizate, iar arena a fost folosită deocamdată doar ca teren de antrenament pentru Macedonia de Nord în vederea EURO 2020. Actuala formație din eșalonul al doilea, Steaua, va juca pe una dintre cele mai moderne construcții din România, iar așteptarea pare că a luat sfârșit după mai multe luni de amânări.

Ștefan Răzvan Bichir, comandantul CSA Steaua, a dezvăluit că s-a stabilit data la care va fi inaugurată arena din Ghencea. Elevii lui Daniel Oprița vor juca meciul de deschidere contra formației OFK Belgrad, club cu care „roș-albaștrii” au disputat prima partidă pe vechea arenă, la data de 9 aprilie 1974. Totodată, Bichir a mărturisit că în cadrul aceluiași eveniment va avea loc și ceremonia câștigării Cupei Campionilor Europeni din 1986.

Sursa: CNI

”Începând cu 4 iunie, Clubul Sportiv al Armatei Steaua a preluat oficial arena din Ghencea. Ne-am ocupat de proiectul de inaugurare a noului stadion, care va avea loc pe 7 iulie, în compania echipei OFK Belgrad.

Acest moment se vrea un arc peste timp, deoarece vechiul stadion a fost inaugurat pe 9 aprilie 1974, în compania acestui adversar. Tot atunci vrem să celebrăm câștigarea Cupei Campionilor Europeni, acum 35 de ani. Din cauza pandemiei, nu am reușit să organizăm acest eveniment pe 7 mai. Meciurile din Liga 2 se vor desfășura pe acest stadion. Vă așteptăm să fim alături de echipă!”, a spus comandantul clubului Armatei, în cadrul unei conferințe de presă.

Detaliile proiectului noului stadion din Ghencea:

  • Cost construcţie 94.672.020 milioane de euro
  • Capacitate: 31.254 de locuri
  • Suprafața de joc 105m/68m. Gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigație și încălzire pentru sezonul de iarnă
  • Spații de cazare pentru sportivi (24 de camere cu un total de 48 de locuri de cazare)
  • Restaurant
  • Muzeu al Clubului Sportiv al Armatei Steaua
  • Spații VIP (loje și parcare)
  • Sală de forță și de recuperare
  • Punct medical de prim ajutor
  • Zona de presă si sky-box ul în partea superioară a Tribunei 1 pentru a spori vizibilitatea și care respectă standardele UEFA și FIFA
  • Sala de conferință
  • Vestiare pentru sportivi
  • Magazine
  • Spații tehnice și pentru birouri

Citește și CONDUCĂTORII STELEI AU ANUNȚAT OFICIAL CĂ NU POT PROMOVA ÎN LIGA 1: „TREBUIE SĂ FIM REALIŞTI!”

inaugurare ghencearealitateasteauacomandant csaghencearazvan bichirliga 2