Sabău a spus de ce a decis să-și prelungească contractul cu U Cluj

Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani) a decis să își prelungească înțelegerea cu Universitatea Cluj, cu trei luni înainte de expirarea contractului actual.
Sabău spune că, la un moment dat, era tentat să renunțe, însă s-a răzgândit, încurajat fiind și de anumiți jucători ai Universității Cluj.
„Am semnat pentru că mi-am dorit să am continuitate. Alături de fani, de jucători, de conducere, de sponsori am avut un an deosebit și am considerat că e normal, chiar dacă am fost tentat să renunț. Până la urmă, a fost o muncă făcută bine și cred că acest club are nevoie de continuitate și să îi răsplătesc pe cei care m-au susținut foarte mult până acum.
M-au încurajat și jucătorii să semnez acest contract. Sigur, în general jucătorii care joacă (n.r – râde). Am lucrat bine și am început să ne cunoaștem foarte bine. Ne dorim să continuăm ce am făcut până în acest moment”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, pentru PRO TV.