Sancțiune dură primită de Adrian Mititelu jr! 6 luni nu mai are voie să se ocupe de FCU 1948 Craiova

Echipa FCU 1948 Craiova va trebuie să se descurce, în următoarele 6 luni, fără Adrian Mititelu junior.
Adrian Mititelu jr a a fost suspendat jumătate de an de Comisia de Disciplină a FRF
Fiul patronului echipei FCU 1948 Craiova a fost sancțiunat din cauza atitudinii pe care a avut-o la finalul partidei de pe teren propriu cu UTA, din etapa a 14-a, pierdută de FCU 1948 Craiova cu 2-3.
După ultimul fluier al arbitrului Marian Barbu, Adrian Mititelu junior s-a dus direct în vestiarul arbitrilor și a folosit cuvinte dure la adresa oficialilor. Spiritele s-au potolit abia la intervenţia agenţilor de pază.
„Adrian Mititelu junior m-a scuipat în faţă de la o distanţă foarte mică, m-a înjurat, mi-a jignit familia şi m-a ameninţat că mă va omorî oriunde mă va prinde.
Şi că din Craiova n-o să ies viu dacă o să calc vreodată pe acolo”, preciza centralul la o săptămână după meci.
Ca urmare, Comisia de Disciplină din cadrul FRF s-a întrunit și a luat mai multe decizii. Clubul gazdă a fost amendat cu 20.000 de lei, în baza art.80 lit.c din RD coroborat cu art.58.4 lit.f. din ROAF si art.83.18 din RD.
Adrian Mititelu junior a primit nu mai puțșin de trei sancțiuni: suspendare pentru 6 luni și amendă de 27.000 lei, suspendare pentru 4 luni și amendă de 13.600 lei și suspendare pentru 12 jocuri și amendă de 7.900 lei.
„În conformitate cu prevederile art.45.1 din RD, se aplică pedeapsa cea mai dură”, notează LPF pe site-ul oficial.
Ca urmare, Adrian Mititelu junior nu va mai avea voie să reprezinte clubul din Bănie până pe 29 mai. Ultima etapă a play-off-ului are loc pe 26 mai.