Sar scântei în Bănie! Liderul galeriei FCU, atac dur la adresa Lorenei Balaci: „Probabil de-aia a și lăsat-o Trică”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 30 septembrie 2021, ora 11:31,
Lorena Balaci
Lorena Balaci

Andrei Preda, liderul galeriei clubului patronat de Adrian Mititelu, i-a oferit un răspuns pe măsură fiicei marelui Ilie Balaci, după ce aceasta a avut o reacție dură pentru cei care i-au vandalizat casa lui Sorin Cârțu!

Atmosfera este tot mai tensionată în Bănie, cu doar câteva zile înaintea marelui duel dintre FC U și CSU. Primul care a avut de suferit de pe urma spiritelor tot mai încinse din Craiova a fost Sorin Cârțu. căruia ultrașii i-au vandalizat gardul miercuri noaptea. La scurt timp după acest eveniment, Lorena Balaci a ieșit cu un mesaj dur la adresa celor care au făcut asemenea gest, însă Andrei Preda nu s-a lăsat mai prejos și a replicat și el.

Andrei Preda Gogoaşă/Sursa foto: ProSport
Andrei Preda Gogoaşă/Sursa foto: ProSport

„Lorena Balaci am înțeles că acum se pricepe și la legea poliției, cere arestări. Îi transmit să-și vadă de treaba ei, pentru că am respectat-o până acum pentru că este fata lui Balaci. Să se uite însă, dacă nu ține minte, că Ilie Balaci spunea care este adevărata echipă, respectiv cea care a promovat acum. Am încercat să o lăsam în pace, să nu o băgăm în seamă. Nu este o surpriză pentru noi ceea ce spune acum. Probabil de-aia a și lăsat-o Trică”, a declarat Andrei Preda la Gold FM.

Ce a spus Lorena Balaci

În fața nesimțirii, a prostiei și a huliganismului în formă continuată și agravantă nu pot să tac! Am vorbit și prima dată când s-a întâmplat acest lucru, dar deja această formă este continuată și agravantă! Fac apel la autoritățile locale, poliție, jandarmerie să ia cunoștință de art. 287 Cod Penal și să rezolve această problemă până când nu va degenera, iar urmările vor fi de zeci de ori mai mari. Huliganism = infracțiune prevăzută în codul penal anterior; în prezent, faptele respective constituie infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice”, a fost reacția Lorenei Balaci, pe Facebook.

Citește și VIDEO | PRIMELE MĂSURI LUATE DUPĂ PLÂNGEREA LUI SORIN CÂRȚU! O NOUĂ REACȚIE A OFICIALULUI DE LA CSU CRAIOVA

andrei predadeclaratiirealitateafc u craiovaliga 1lorena balacicsu craiova