Schimbarea importantă făcută de antrenorul lui FC Botoșani: „Ăsta e spiritul de luptă”

Ultima clasată în Superligă, FC Botoșani, a obținut un punct pe terenul campioanei Farul, egalând în minutul 89.
„Ăsta e spiritul de luptă, așa îi vreau tot timpul”, a spus antrenorul Andrei Patache după remiza din deplasare cu Farul
Meciul a contat pentru etapa a 15-a, ultima a turului, iar gazdele au deschis scorul în minutul 61, prin Andrei Artean, cu capul.
Egalitatea s-a restabilit în minutul 89, când Robert Dican a reluat pe jos, lângă bară, la colțul scurt. Ambele goluri au fost marcate după cornere.
La finalul partidei, antrenorul interimar al oaspeților, Andrei Patache, s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale, dar și rezultatul final.
„Este un punct de moral, un punct bun. Ne așteaptă șapte ore de mers și e bine că mergem cu moralul bun la meciul cu Voluntari de duminică.
Lucrez de trei zile, nu pot să zic că am lucrat foarte mult, dar s-a lucrat și înainte. Am vrut doar să le ridic moralul, să aibă atitudine și am văzut asta azi. Ăsta e spiritul de luptă, așa îi vreau tot timpul”, a declarat tehnicianul.
El i-a luat locul lui Dan Alexa, care a demisionat joi, după eșecul din Cupa României, 1-2 în deplasare cu divizionara secundă CSM Alexandria. A doua zi, patronul Valeriu Iftime a ținut o ședință cu jucătorii și staff-ul tehnic.
„Cred că amândouă au fost un lucru bun, trebuia să vină și un șoc. În primul rând, nu asta este valoarea lor. Eu zic că avem o echipă bună chiar dacă Farul azi ne-a dominat”, a mai precizat Patache.