Selecționerul Guillermo Naranjo Hernandez va antrena şi pe CSMV Alba Blaj

Articol de Gabriel Ion - Publicat miercuri, 01 ianuarie 2025, ora 17:15,
Guillermo Naranjo Hernández
Guillermo Naranjo Hernández

Vicecampioana Volei Alba Blaj a anunţat numirea lui Guillermo Naranjo Hernández (47 ani), selecţionerul naţionalei feminine de volei a României, în funcţia de antrenor principal.

Hernandez îl înlocuieşte pe italianul Marco Musso, care a părăsit echipa luni

Tehnicianul spaniol, născut la München (Germania), vine la Blaj de la Galatasaray Daikin Istanbul (Turcia), formaţie pe care a pregătit-o începând cu anul 2023.

În voleiul feminin, Guillermo Naranjo Hernández a mai fost antrenor principal la echipele de club Allianz MTV Stuttgart (Germania), CSM Târgovişte (România), Enea PTPS Piła (Polonia) şi SC Potsdam (Germania).

În Germania, a cucerit de două ori Cupa Germaniei şi de două ori Supercupa.

La nivel internaţional, în afara naţionalei României, a fost selecţionerul naţionalei Greciei.

Guillermo Naranjo Hernández a sosit miercuri în România, iar joi va conduce primul antrenament al echipei ardelene.

Hernandez îl înlocuieşte pe italianul Marco Musso, care a părăsit echipa luni, după doar câteva luni.

Situată pe locul 3 în Divizia A, Volei Alba Blaj a înregistrat prestaţii mai slabe în ultimele săptămâni, iar la finalul lui 2024 are două eşecuri în campionatul intern, potrivit clasamentului FRV.

În stagiunea 2024-2025, Volei Alba Blaj şi-a propus câştigarea trofeelor interne, precum şi calificarea în semifinalele CEV Cup, competiţie în care s-a calificat în această lună în faza play-off.