„Selecţionerul nu-l va folosi titular pe Moldovan la EURO!”-Un fost portar din Liga 1 știe cine va apăra poarta României!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat marți, 20 februarie 2024, ora 14:31,
Horațiu Moldovan
Horațiu Moldovan

Horațiu Moldovan a fost portarul utilizat în campania de calificare la EURO 2024. Jucătorul s-a transferat în această iarnă de la Rapid la Atletico Madrid, unde nici măcar nu a debutat pentru noua sa echipă.

În aceste condiții, Răzvan Pleșca, fostul portar român, consideră că selecționerul Edi Iordănescu va alege între Ștefan Târnovanu și Florin Niță, pentru postul dintre buturi.

„Selecţionerul nu-l va folosi titular pe Moldovan la EURO!”

(Despre Ștefan Târnovanu, care i-a apărat penalty-ul lui Dan Nistor în U Cluj-FCSB 0-0 nr.) Are şanse reale să fie titular la EURO! Dacă va continua aşa, pentru că în partida cu U. Cluj a apărat bine, a scos şi execuţia lui Nistor de la 11 metri, care nu a fost una proastă. Târnovanu are o intervenţie senzaţională şi nu e prima în acest sezon. Eu cred că selecţionerul nu-l va folosi titular pe Moldovan la EURO, cred că lupta se dă între Târnovanu şi Niţă”, a spus Răzvan Pleșca, pentru Prima Sport.

horațiu moldovannationala Romaniei