Semne de întrebare cu privire la DDB: „Nu este clar ce s-a întâmplat cu banii suporterilor!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 12 iulie 2021, ora 22:24,
Fani Dinamo
Fani Dinamo

Suporterii-acționari din DDB continuă să fie luați în colimator, astfel că tot mai multe personalități din istoria lui Dinamo i-au criticat pe aceștia pentru modul în care au condus echipa în ultima perioadă!

Fanii “câinilor” au preluat tot controlul de la club și au încercat din răsputeri să redreseze situația și să achite datoriile formației din Ștefan cel Mare. După ce au fost trași la răspundere de Deian Sorescu și Ante Puljic, cei din DDB nu au scăpat nici de „înțepăturile” lui Florin Prunea și Cornel Dinu, care au criticat modul de conducere al acestora. „Procurorul” a dezvăluit că a aflat lucruri înfiorătoare despre banii proveniți din rândul suporterilor în tot acest timp.

„Aflu lucruri înfiorătoare despre ceea ce s-a petrecut de foarte mulți ani și se întâmplă la Dinamo. Au existat împrumuturi, donații și nu este clar ce s-a întâmplat cu banii a zeci de mii de suporteri dinamoviști admirabili. Nu mă interesează să spui în mare, ci un desfășurător pe cheltuieli. Lucrurile nu sunt în regulă! Sunt într-o situație foarte grea, dar vreau să cred că se vor descurca. Am vorbit în deșert despre soluții.

Din păcate, s-au făcut greșeli nepermise. Nu vreau să comentez despre Bonetti, despre Mureșan, dar ar fi trebuit să se aducă personalități reale. Nu este cazul meu, sunt în vârstă, consumat, nu mai pot să mă implic. Pot să dau un sfat în presă, sunt mai supus greșelii ca altă dată. Există însă mult mai multe soluții care trebuiau calculate, aduse în practică, evitând chiar și insolvența”, a spus Cornel Dinu, potrivit Pro Sport.

Citește și IULIU MUREȘAN ȘI-A STABILIT PRIORITĂȚILE! PRIMII JUCĂTORI PE CARE ÎI VREA ÎN ȘTEFAN CEL MARE

cornel dinuliga 1realitateadinamoddbdeclaratii