Sfat important pentru naționala României: „Mirel Rădoi nu cred că a mai jucat așa”

România va da piept cu Germania astăzi, de la ora 21:45, în cadrul Grupei J, din campania de calificare la Campionatul Mondial din 2022.
Ilie Dumitrescu a făcut o analiză amplă asupra formulei pe care Mirel Rădoi trebuie să o abordeze pentru a scoate un rezultat pozitiv cu naționala lui Neuer, Muller, Kimmich sau Gnabry. Așadar, fostul mare internațional ar miza pe un sistem de joc 5-4-1, sistem care s-ar putea dovedi câștigător.
„Eu vreau să dau un exemplu. A mai fost o surpriză în grupa asta, cu alt antrenor pe banca Germaniei. Noi am bătut Macedonia la București, iar Macedonia a câștigat în Germania la 3 zile distanță, iar noi nu am pierdut în Macedonia. (…)
Trebuie să ne ridicăm la un nivel foarte bun cu Germania. Cred că așa a încercat și Armenia, a mers acolo cu un 5-4-1, iar Armenia nu a mai jucat sistemul ăsta. A încercat să creeze spații reduse, densitate, să acopere foarte bine zonele.
Trebuie să fii foarte bine organizat, trebuie să ai jucători cu personalitate, atunci când intri în posesie, să poți să ții de minge, pentru că ei au jucători cu școala asta, adică imediat fac contra-pressingul ăla ca să câștige cât mai repede mingea. Teoria o știm.
CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | UN FOST INTERNAȚIONAL, OPTIMIST ÎNAINTEA ULTIMELOR DUELURI DIN PRELIMINARII: „PUTEM SPERA LA CALIFICARE!”
A revenit Burcă, s-ar putea să fie cu Chiricheș acolo. Și eu cred în varianta asta, cu 3 fundași centrali, adică Nedelcearu, Chiricheș și Burcă, să joci un 5-4-1, există și posibilitatea asta.
Sunt echipe care, pe faza defensivă, se apără în 5. Sunt multe exemple, ca Chelsea, dar apoi, jucătorii ăștia de bandă se transformă, trebuie să joace mai avansat ca să deschidă unghiuri. Poți să ai și o construcție cu 3 fundași centrali, poate poți să ții mai mult de minge.
Nu știu cât este de lucrat sistemul ăsta, că nu știu când am mai jucat noi la națională cu 5. Cred că am jucat cu Austria așa, în ultimele minute, când am avut rezultat pozitiv, am băgat al treilea fundaș central în ultimele 15-20 de minute. Dar Mirel Rădoi nu cred că a mai jucat așa”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru Digi Sport.