Simona Halep a învins-o pe Anastasia Potapova, în două seturi, în runda inaugurală, la WTA Kremlin Cup

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (locul 19 WTA, 30 de ani) s-a calificat în turul secund al turneului WTA 500 de la Moscova, WTA Kremlin Cup.
În runda inaugurală, constănțeanca a trecut de sportiva Anastasia Potapova (20 de ani, 68 WTA), scor 6-1, 6-4. Meciul a durat o oră și 33 de minute.
Primul set a durat 40 de minute, iar Halep s-a impus cu 6-1. Singurul game adjudecat de rusoaică a fost la 2-0 pentru româncă, atunci când Potapova a făcut rebreak, cedând un singur punct pe serviciul Simonei.
1st set: 6-1, Simona Halep!
WTA500 Moscova VTB Kremlin Cup 19.10.2021#kremlincup #vtbkremlincup #втбкубоккремля R1 pic.twitter.com/WaV24JVAmM— TennisRomania.Com (@tennisromania) October 19, 2021
Actul secund a fost mai echilibrat. Românca ș-a adjudecat primul game, dar apoi rusoaica a făcut break-ul și a încheiat seria Simonei de șase game-uri consecutive. Meciul a fost extrem de echilibrat până la 4-4, apoi Halep s-a distanțat și s-a impus.
Citește și VIDEO | CINE AR FI COMANDAT ARESTAREA LUI GIGI BECALI, GIOVANNI BECALI ȘI GICĂ POPESCU. ESTE UN FOST PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI
Cele două jucătoare se mai întâlniseră o singură dată, anul trecut, când sportive din Constanța s-a impus cu 6-4, 6-4 la Gippsland Trophy, tot pe hard.
În următoarea fază a competiției, Halep va evolua împotriva sportrivei Veronika Kudermetova sau împotriva unei jucătoare venite din calificări.
Tot marți, Irina Bara (cealaltă reprezentantă a României pe tabloul principal) a fost eliminată în runda inaugurală.
Simona Halep va evolua în turul următor tot cu o rusoaică, Veronika Kudermetova, locul 32 WTA, sau Oksana Selehmeteva, locul 238 WTA, venită din calificări.
Accederea în manşa a doua este recompensată la Kremlin Cup, turneu pe care Halep l-a câştigat în 2013, cu un premiu de 8.200 de dolari şi cu 55 de puncte WTA.
Foto: Profimedia Images