Sportiva în vârstă de 29 de ani a fost eliminată încă din primul meci al turneului de la Montreal, după 6-2, 4-6, 4-6 contra lui Danielle Collins!
Fostul lider mondial nu a izbutit să cucerească niciun titlu în anul 2021, iar retragerile, dar și abandonurile sale din ultimele competiții nu au făcut altceva decât o prăbușească pe Simona Halep în ierarhia mondială. Cu gândul la revenirea între primele sportive de la nivel mondial, românca a fost nevoită însă să renunțe la mai multe întreceri din cauza problemelor la gambă, cauzate după turneul de la Roma.
Acum, Halep este gata să participe la Cincinnati, următorul turneu programat de WTA. Întrebată despre cum a trăit perioada în care a fost accidentată, Simona a mărturisit că nu a fost tocmai plăcut să stea departe de terenul de joc și din această cauză nu a putut nici să urmărească meciurile de la Jocurile Olimpice. Cu toate acestea, actualul loc 13 mondial este de părere că timpul petrecut alături de cei dragi au făcut-o să își reîncarce bateriile și să revină mai puternică în circuit.
Simona Halep. Foto: Profimedia
Sincer, nu m-am uitat la Jocurile Olimpice. Am văzut doar câteva mingi, câteva jocuri. Dar nu am acordat atenție. Era prea dureros să urmăresc meciurile pentru că mă simțeam tristă și dezamăgită! Asta simți când ești accidentată. Nu este chiar bine, după părerea mea, să stai și să urmărești meciurile.
Timpul petrecut acasă a fost însă neprețuit, pentru că eram cu familia mea. Am stat cu prietenii… Așa că am avut nevoie de această pauză pentru a-mi reîncărca bateriile, mai întâi mental și bineînțeles fizic, din cauza accidentării”, a spus Simona Halep.