Simona Halep nu s-a mișcat 4 zile Paola Badosa! Ce a spus despre prezența la Roland Garros

Articol de Gabriel Ion - Publicat joi, 11 aprilie 2024, ora 20:59,
Simona Halep
Simona Halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că îşi doreşte mult să primească wild card pentru turneul de la Roland Garros.

„După meciul cu Badosa am avut patru zile în care n-am putut să mă mişc”, a recunoscut Simona Halep

Ea a precizat că după primul său meci la revenirea în circuit, cel cu Paula Badosa, de la Miami Open, s-a resimţit puternic: „După meciul cu Badosa am avut patru zile în care n-am putut să mă mişc. L-am simţit cu vârf şi îndesat”.

„Sper şi îmi doresc wild card la Roland Garros. Îmi doresc tare mult să joc la RG, este turneul meu preferat”, a spus Halep într-un interviu pentru Digi Sport.

Halep a menţionat că a bucurat-o mult invitaţia la Madrid Open. „M-am bucurat tare mult pentru wild cardul la Madrid. Sper să nu pierd în primul tur cu o jucătoare solidă”.

Fostul lider WTA a vorbit şi despre colaborarea cu noul său antrenor, Carlos Martinez: „Carlos îmi spune ceea ce greşesc, dar o face într-un mod pozitiv. Mă ajută să mă redescopăr. Este un nou început şi nu este uşor emoţional, dar sunt pregătită. Îmi place, îl respect şi îl admir pentru munca pe care o face. Am hotărât în mare parte să mai discutăm o dată după Roland Garros”.

Simona Halep, care a revenit recent după ce TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni, a primit cu câteva zile în urmă wild card pentru încă un turneu, cel de categorie WTA 125 de la Oeiras, din Portugalia, în perioada 15-21 aprilie. As.ro notează însă că românca s-ar fi retras de la acest turneu.

Pentru ea urmează Mutua Madrid Open, în perioada 23 aprilie – 5 mai, turneu la care a primi wild card.

De la revenirea după suspendare, Halep a primit wild card şi la Miami Open, turneu WTA 1000. Ea nu a trecut acolo de primul tur, fiind învinsă de Paula Badosa, scor 1-6, 6-4, 6-3.