Simona Halep s-a speriat după apariția noii tulpini de COVID-19: „Nu mai particip la niciun turneu!”

Jucătoarea în vârstă de 30 de ani a decis să renunțe la participarea de la turneul demonstrativ din Africa de Sud, după ce o nouă mutație a coronavirusului a apărut în acea zonă!
Simona Halep a intrat astfel în vacanță după un sezon destul de modest practicat în 2021. Acum, fostul lider mondial se concentrează pe viitoarele competiții și speră ca la turneul de la Australian Open, primul din stagiunea următoare, să nu întâmpine dificultăți din cauza pandemiei.

„Nu mai particip la niciun turneu! Stau acasă. Mă antrenez în București, nu plec. Doar în weekend, să mă relaxez. Sunt schimbări de la zi la zi, dar mai este o lună până la Australian Open. Sper să dispară carantina, nu-mi place deloc! M-ar încurca mental!
Am crezut că scăpăm de virus, dar a apărut această nouă versiune, care ne-a debusolat puțin. Am înțeles că nu este atât de periculoasă, din câte am citit. Sper să terminăm cu tot în viitorul apropiat, e stresant pentru toată lumea”, a spus Simona Halep.