Simona Halep, temătoare la revenirea în circuit: ,,N-am mai trăit aşa ceva, să ţi se rupă muşchiul”

Fostul lider mondial a reuşit să câștige prima partidă după mai bine de trei luni, astfel că victoria de la Cincinnati poate fi un nou început pentru sportiva din România!
Simona Halep a învins-o pe poloneza Magda Linette, după 6-4, 3-6, 6-1, în primul tur de la Cincinnati!
După acest joc, Simona Halep a vorbit despre starea ei de sănătate. Jucătoarea de tenis din România spune că acum joacă cu o teamă permanentă, după accidentarea suferită acum mai bine de trei luni la Roma.
,,Mă simt bine, nu am avut așa mari dureri după pauza aceea de ploaie, am făcut un pic de fizioterapie, m-am recuperat, dar a fost doar o contractură, nu a fost întindere sau ceva mai grav. Am știut că nu e ca la Roma, acum știu cum e să ai o accidentare mai gravă. Deci mă simt ok. Sper mâine să mă simt la fel de bine.
Citeşte şi REACȚIA SIMONEI HALEP, DUPĂ VICTORIA CU LINETTE: „MĂ BUCUR CĂ AM CÂȘTIGAT PRIMUL MECI DUPĂ REVENIRE!”
Teama este permanentă acum, pentru că a fost o accidentare destul de gravă la Roma, nu am mai trăit așa ceva și, să ți se rupă mușchiul, nu este o treabă ușoară. A durat ceva până am revenit și bineînțeles că sunt un pic temătoare. 3 luni fără meci jucat, faptul că nu am jucat meciuri oficiale, îmi e mai greu acum, dar, de la o zi la alta, parcă e mai bine.
Săptămâna trecută, nivelul meu a fost destul de bun, dar azi am simțit că am jucat și mai bine, mai ales că am jucat mult mai bine în setul 3. Mental, am fost puternică și am apăsat accelerația, deci a fost bine din punctul meu de vedere.
Aș zice că, în toată cariera, n-am avut 11 ași, ca azi. Am simțit serviciul și trebuie să fiu mai constantă și să pot să servesc așa bine meci de meci, dar acest lucru nu-l stăpânesc așa de bine.
A contat foarte mult meciul de săptămâna trecută, am plecat cu multe lucruri pozitive, am simțit că sunt acolo, dar nu am putut să fac unele chestii mai bine și probabil de aceea am și pierdut meciul. Dar mă simt mai bine și fizic, și psihic acum”, a declarat Simona Halep, pentru Digisport.