Situație tensionată în Trivale! Primarul anunță că nu le va mai plăti salariile elevilor lui Andrei Prepeliță

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 25 iulie 2021, ora 10:10,
FC Arges
FC Arges

FC Argeș a început rău noul sezon de Liga 1, astfel că are două înfrângeri în primele jocuri din campionat!

Piteștenii merg din rău în mai rău în noul sezon, astfel că după eșecul din deplasare, contra celor de la CSU Craiova, pentru Andrei Prepeliță și elevii săi a urmat acum și înfrângerea de acasă, împotriva celor de la UTA. La scurt timp după duelul din ultima etapă, primarul Cristian Gentea, care este și membru al Consiliului de Administrație al clubului, a declarat că nu se vor mai plăti salarii în acest an, dacă echipa nu va arăta o schimbare în următorul meci.

„Am fost și am vorbit cu toată lumea. Era normal să fie reproșuri. Mi-au reproșat suporterii mie că nu aduc jucători. Primarul aduce bani, nu jucători! Nu mi-a picat deloc bine.  M-am implicat personal să-i iau pe Ișfan și Pițian, iar ei sunt singurii care, într-adevăr, joacă ceva. Am avut o discuție destul de fermă. Deocamdată, postul antrenorilor nu e în pericol. Banii sunt în pericol! Fără victorie la Mediaș, va fi greu pentru ei să mai ia bani în acest an. N-o să mai merg la stadion, am alte lucruri de făcut la Pitești”, a spus Cristian Gentea, pentru GSP.

Totodată, edilul a ținut să își spună cuvântul și pe contul său de Facebook, imediat după eșecul cu UTA Arad: Sunt foarte dezamăgit de prestația echipei noastre în seara această! Am observat că am fost înjurat, jignit de câțiva dintre spectatori. De ce eu? Asta voi întreba mâine dimineață, la 8:30, când i-am chemat pe Jean Vlădoiu, Andrei Prepeliță, Mihăiță Ianovschi, Viorel Dumitrescu, Doru Toma și toți ceilalți, la stadion. 

Am văzut că îmi reproșați că nu aduc jucători? Eu??? Păi, cei plătiți pentru asta, ce fac? Știți, domnilor care mă jigniți, că acum 3 zile nu erau bani pentru salarii și, cu toate astea, ieri am reușit să fac în așa fel încât toată lumea să aibă banii în cont? Știți că toți sponsorii (O’Mac, Mozzart, Hidro Gaz și mulți alții) sunt aduși de mine? Nu știți!

Atunci, de ce vă răzbunați pe mine? Cu ce am greșit? Mâine dimineață îi voi anunța pe toți că, fără o victorie și un joc în care să vedem o implicare totală la Mediaș, salariile nu vor mai fi plătite în acest an! Dacă Dinamo poate juca perfect, deși nu au primit salarii de 5 luni, de ce noi să nu putem??? Se pare că zicala românească «ești bun, ești luat de prost», mi se potrivește de minune…!”.

Citește și CONCLUZIA LUI PREPELIȚĂ DUPĂ EȘECUL DIN BĂNIE: „TREBUIE SĂ CREȘTEM NIVELUL”

Cristian Genteadeclaratiirealitatealiga 1fc argeș