Soluția găsite de Pep Guardiola pentru ca spectatorii să nu fie interziși pe stadioane: "În Spania este o obligație"

Pep Guardiola
Managerul lui Manchester City este îngrijorat de posibilitatea ca meciurile din Premier League să se dispute din nou cu porțile închise.
Creșterea numărului de cazuri de coronavirus din Marea Britanie și recordurile înregistrate în ultimele zile au pus pe jar autoritățile din insulă. Iar situația a devenit critică și pentru fotbal, 3 dintre partidele etapei de Boxing Day fiind amânate din cauza infectărilor în masă în rândul echipelor în cauză. Nu a fost și cazul lui Manchester City care a dat piept cu Leicester în runda cu numărul 19, ultima a turrului de campionat. Pep Guardiola se teme însă de ce este mai rău și trage un semnal de alarmă înainte ca situația să fie una fără ieșire.
"Nu mi-ar plăcea să se joace din nou fără spectatori, sincer. Nu vă puteți imagina cât de diferit este să joci cu suporteri. Dar cazurile sunt în creștere în toată lumea, nu doar în Marea Britanie. Acești oameni merg pe stadioane și îi pot infecta pe alții pentru că pe stadioane oamenii nu folosesc măști.

Sursă foto: The Independent
CITEȘTE ȘI -->> Un fotbalist celebru este bun de plată! Motivul incredibil pentru care Sturridge trebuie să achite 30.000 de dolari
Ceea ce mă surprinde cel mai mult, când ieși în stradă, în marile centre comericale și în locurile unde cumperi cadouri pentru familie, este că nimeni nu poartă mască. În Spania, va fi o obligație, nu doar în anumite locuri, ci și în exterior. Deci pe stradă trebuie să o porți. Așa restaurantele ar putea rămâne deschise, fotbalul ar putea continua", a fost poziția șefului băncii tehnce a cetățenilor, în conferința de presă de dinaintea partidei de astăzi.
Spectatorii au revenit pe stadioanele din Anglia în decembrie 2020, la nouă luni după izbucnirea pandemiei de coronavirus în Europa. Însă de atunci au mai fost momente când accesul lor a fost interzis la anumite jocuri din cauza creșterii cazurilor în anumite perioade ale anului în curs. Chiar dacă mai multe cluburi au solicitat o întrerupere pentru o lună a jocurilor din Premier League odată cu apariția variantei mult mia contagioase a virsului, Omicron, oficialii competiției au refuzat cererea.
CITEȘTE ȘI -->> Cei mai mari jucători din istoria fotbalului pentru brazilianul Ronaldo! Numele rostite de fostul Balon de Aur
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























