Sorana Cîrstea are prima reacție după suspendarea Simonei Halep

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat miercuri, 20 septembrie 2023, ora 11:08,
Sorana Cirstea
Sorana Cirstea

La o săptămână după suspendarea de patru ani primită de Simona Halep în scandalul de dopaj, cea mai bine clasată jucătoare din România în ierarhia mondială, Sorana Cîrstea, îi ia apărarea.

Aflată pe locul 25 WTA după US Open, Sorana Cîrstea a vorbit despre pedeapsa primită de Simona, dar și despre teama de a mai lua pastile, după ce fosta lideră mondială a fost declarată dopată.

„O cunosc pe Simona. Nu cred că vreodată s-a dopat conștient. Această suspendare este pentru un om nevinovat.

Mi-a fost frică să mai iau orice, mi-a fost frică să mai iau și o aspirină. Sunt puțin poate paranoică, dar nu este de joacă. Este coșmarul oricărui sportive”, a declarat Sorana Cîrstea, pentru Sport.ro.

Fostă parteneră a Simonei Halep în echipa de FED Cup a României, Sorana a oferit o caracterizare scurtă pentru Serena Williams, după reacția de pe rețelele de socializare.

„Serena ca și jucătoare a fost extraordinar de bună, dar ca persoană mereu a avut această aroganță. Nu a acceptat când cineva a putut să o bată sau când cineva i-a luat un titlu”, a declarat Sorana Cîrstea.

serena williamswtasorana cirsteasimona halep