Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea de la Dubai

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 3.664.963 de dolari, în timp ce Irina Begu a pierdut în manșa inaugurală.
Cîrstea (34 ani, 89 WTA) a obținut o victorie impresionantă în fața rusoaicei Daria Kasatkina (27 ani, 11 WTA), cu 6-1, 6-4, după o oră și 14 minute, reușind nu mai puțin de 9 ași.
Românca nu mai obținuse o victorie contra unei adversare atât de bine clasate din mai anul trecut, când o învingea pe cehoaica Marketa Vondrousova (6 WTA la acel moment), la Roma, în turul al treilea, cu 7-6, 6-3.
Cîrstea are acum 3-2 în meciurile directe cu Kasatkina, pe care a învins-o și anul trecut, la Miami, în turul al treilea, cu 7-5, 6-2.
Sorana Cîrstea, care și-a asigurat un cec de 23.500 de dolari și 65 de puncte WTA, va juca în turul secund contra americancei Alycia Parks.
Irina Begu (34 ani, 78 WTA), venită din calificări, a fost întrecută în primul tur de germanca Eva Lys (23 ani, 87 WTA), cu 5-7, 7-5, 6-3, după două ore și 35 de minute.
Lys a fost o revelație la Australian Open, anul acesta, după ce a ajuns până în optimi din postura de ”lucky loser”.
Begu va fi recompensată cu un cec de 16.900 de dolari și 40 de puncte WTA.
Duminică seara, britanica de origine română Emma Răducanu a învins-o în primul tur pe grecoaica Maria Sakkari, cu 6-4, 6-2, iar în turul secund o va înfrunta pe jucătoarea cehă Karolina Muchova. Răducanu a pus astfel capăt unei serii de patru înfrângeri consecutive.
Rusoaica Anastasia Potapova, care a câștigat în urmă cu o săptămână turneul Transylvania Open, s-a calificat, luni, în turul secund la Dubai, după 6-3, 6-0 cu brazilianca Beatriz Haddad Maia (cap de serie numărul 13).