FC Dinamo București· 3 min citire

Speranță pentru Dinamo: ,,Dacă se acoperă masa credală, clubul iese din insolvență în două-trei luni''

Speranță pentru Dinamo: ,,Dacă se acoperă masa credală, clubul iese din insolvență în două-trei luni''

Speranță pentru Dinamo: ,,Dacă se acoperă masa credală, clubul iese din insolvență în două-trei luni''

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 20 ian. 2022, 22:23

Dinamo ar putea să iasă din insolvență mai repede decât se așteapta. Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului din Ștefan cel Mare, a vorbit despre acest aspect.

Acesta spune că în acest moment se află în discuții cu mai mulți potențiali investitori care ar putea salva clubul Dinamo. Zăvăleanu anunță că cei care vor investi la Dinamo vor obține majoritatea acțiunilor din societate.

,,Dacă din punctul de vedere al structurii asociative, lucrurile vor sta la fel și atunci ca acum, spaniolii au voie să revină. Dacă un potențial investitor ar veni și ar salva societatea, ar avea un drept legal de a prelua acțiunile. Spaniolii pot fi deposedați ostil. Sunt acțiuni legale pentru cei care nu se interesează de propriile societăți. Sunt trei discutii.

Două sunt foarte interesante, sper să se lege ceva. Ne așteptăm la acoperirea integrală a masei credale, adică aproape 10 milioane de euro și niște garanții pentru ceea ce se întâmplă în continuare. Dacă se acoperă masa credală, Dinamo iese din insolvență în două-trei luni. Începând de luni, începe să curgă o lună jumătate în care se va face o due diligence de una dintre aceste societăți și, ulterior, vom avea un răspuns clar din partea lor. E vorba de un fond de investiții enorm.

Are ramificații în Europa, e cunoscut la nivel sportiv. Sper să se întâmple ceva. Mai avem o discuție cu un grup de companii foarte mari. Primul venit, primul servit. Cel care ar investi la Dinamo ar căpăta majoritatea acțiunilor din societate. Palmaresul, numele și sigla echipei se împart între trei societăți, CS Dinamo, FC Dinamo și Dinamo 1948, societatea noastră. Nu există un astfel de document (n.red. prin care Dinamo să piardă numele, palmaresul și sigla în cazul retrogradării). Există un folclor pe această temă, dar nu există un document. Am vorbit și cu domnul Badea.'', a declarat Răzvan Zăvăleanu, pentru Digisport.

Razvan Zăvăleanu

Atacantul care ajunge în Ștefan cel Mare! A rupt plasele în Bosnia, iar acum vine să o salveze pe Dinamo de la retrogradare

Flavius Stoican, antrenorul lui Dinamo București, a transmis în ultima conferință de presă pe care a susținut-o că așteaptă sub comanda sa un atacant.

Acum, a ieșit la iveală doleanța tehnicianului. Dinamo aduce un om de atac din Bosnia. Nikola Mandic (26 de ani) este fotbalistul care este așteptat să fie prezentat la Dinamo cât mai repede, scrie GSP.

Fotbalistul este așteptat în weekend la București, după ce își va rezilia înțelegerea cu bosniecii de la Rudar Prijedor, mai notează sursa citată.

Cotat la suma de 250.000 de euro pe Transfermarkt, Mandic a înscris în acest sezon 6 goluri pentru Rudar Prijedor, în cele 17 partide în care a fost utilizat. Acesta a mai pasat decisiv și la alte două reușite.

Osijek, Cibalia, Dugopolje, Krsko (Slovenia) și Krupa (Bosnia) sunt formațiile pe la care a mai trecut atacantul în carieră.

Nikola Mandic/Sursa foto: FK Rudar

Nikola Mandic/Sursa foto: FK Rudar

Citește și VIDEO | Mesaj războinic transmis de Flavius Stoican, jucătorilor de la Dinamo: „Trebuie să lase ultima picătură de energie pe teren”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News