Speranțe pentru fanii Stelei în privința dreptului de promovare? „Lumea să nu creadă că e nevoie de un privat”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 27 martie 2022, ora 16:41,
CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1 în acest sezon
CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1 în acest sezon

Conducerea CSA Steaua va face apel la TAS pentru a contesta decizia luată pe plan intern în privința excluderii roș-albaștrilor de pe lista echipelor care pot promova în Liga 1 la sfârșitul acestui sezon. 

După calificarea în play-off a echipei lui Daniel Oprița, FRF a emis un comunicat în care a confirmat ceea ce fusese anunțat încă de la începutul stagiunii. Și anume că trupa din Ghencea nu are drept de promovare în această ediție a campionatului ligii secunde. Iulian Miu, oficial al clubului susținut de MApN, consideră că regulamentele existente nu îi exclud pe steliști din această cursă. Și a identificat pasajul care ar putea să le dea dreptate roș-albaștrilor în speța judecată la Lausanne.

„Dacă intervin avocaţi buni de tot asupra unui paragraf, unui articol din Legea Sportului… Nu ştiu ce fac cei din club, dar la ce am citit în Legea Sportului… E articolul 31, care e luat de acolo şi pus în manualul de licenţiere în Liga 1. Dar auzim că trebuie să vină un privat, ca să se dea echipa. 

N-a dat nimeni echipa la Piteşti. Au intrat într-o asociaţie ca să fie mascată treaba. E undeva în articolul 31, unde nu e clar şi nu se spune exact ce trebuie făcut. Am văzut şi am pistonat”, a fost interepretarea lui Iulian Miu la Telekom Sport. 

CITEȘTE ȘI –>> „Am fost escortă. Actualul meu soț mi-a fost client”. Larisa Drăgulescu dezvăluiri uluitoare despre perioada de după divorțul cu Marian Drăgulescu

Fostul fotbalist a explicat ce prevede articolul din regulament care le-ar putea da speranțe suporterilor formației din Ghencea.

«Cluburile sportive profesioniste sunt structuri sportive organizate ca…». Cine a spus asta? Unei asociaţii îi dă cineva că e profesionistă? Lumea să nu mai creadă că trebuie să vină un privat. Lumea să înţeleagă diferenţa dintre un sponsor sau un patron. Eu vreau ca la acest articol să se uite cineva bine.

Să citească bine cine trebuie acest articol. Trebuie o lege frumoasă, bună, corectă pentru toate echipele. Am găsit portiţa. Eu sunt optimist, încă sunt verde. Are cineva ceva împotriva acestei echipe ca să promoveze? Dacă promovează, ce se întâmplă?”, a încheiat fostul fundaș al steliștilor. 

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Chiar ar vrea în Liga 1! Fără drept de promovare, steliștii au surclasat-o pe FC U Craiova într-un meci amical

regulamenteliga 2drept de promovaresteauaiulian miu