Starea lui Dănuţ Lupu după ce a fost externat din spital: ,,Am driblat din nou, dar a fost cel mai greu dribling”

Articol de Mihai Cristian - Publicat joi, 26 noiembrie 2020, ora 22:20,
danut-lupu-1

Dănuţ Lupu a fost externat din spital, după ce a petrecut 12 zile în secţia de ATI în urma infectării cu noul coronavirus.

Starea de sănătate a lui Lupu a fost una foarte gravă, iar medicii au decis să îl intubeze. Acesta a trecut peste un nou obstacol, dar spune că a fost cel mai greu din viaţa sa.

Dănuţ Lupu a povestit cum a fost perioada petrecută în spital, dar şi simptomele pe care le-a avut. Fostul fotbalist spune cine l-a ajutat cel mai mult cât timp a fost internat din cauza virusului.

,,Da, am driblat din nou, dar a fost cel mai greu dribling! Într-o dumincă m-a durut capul, m-am dus la spital, m-au testat și m-au internat direct. De multe ori respiram foarte greu! Cred că așa vine și sfârșitul la boala asta

danut-lupu-dinamo

Ca de fiecare dată, nea Mircea Lucescu! Dânsul și cu domnul Copos l-au sunat pe profesorul Streinu Cercel, s-au interesat în permanență și au spus că achită tot ce e de achitat la spital! Și domnul Nicolae Badea a fost în permanență în legătură cu doctorii. Ioan Andone, care îmi e ca un frate, și nebunii mei Narcis Mohora și Marian Ivan. Le mulțumesc tuturor”, a declarat Dănuţ Lupu pentru Playtech.ro

Deşi a trecut peste un moment greu, Dănuţ Lupu nu a uitat de Dinamo. Acesta spune că spaniolii nu mai au bani nici de plecarea din România.

,,Eu am spus de când au venit spaniolii că trebuie să le păstrăm bani de bilet. La plecare nu o să mai aibă nici atât.”

Lupu a comentat şi dispariţia lui Diego Armando Maradona, care a decedat la numai 60 de ani şi a îndoliat o lume întreagă.

,,Până la urmă, toți ajungem acolo! Depinde când și cum. Sau aștepți să vin eu, Lupu, să-ți zic cât de mare a fost Maradona?!Da, a fost imens! Aveți grijă de voi, vă îmbrățișez pe toți!”, a mai declarat fostul fotbalist pentru sursa citată.

Citeşte şi S-a rupt lanțul de victorii! Rapid, remiză cu CSM Reșița

coronavirusrealitateaatidanut lupu
eriksen1

Primele reacții după ce Eriksen s-a prăbușit pe teren: „Haide Chris, fii puternic!”

eriksen

EURO 2020 | VIDEO | Danemarca – Finlanda, întrerupt după ce un fotbalist a leșinat pe teren