Stephane Peterhansel va concura pentru a 36-a oară în Raliu Dakar

Articol de Gabriel Ion - Publicat miercuri, 07 mai 2025, ora 20:45,
Stephane Peterhansel
Stephane Peterhansel

„Monsieur Dakar” Stephane Peterhansel, câştigător de 14 ori al Raliului Dakar, se va întoarce anul viitor la extenuantul eveniment de anduranţă, la vârsta de 60 de ani, ca pilot pentru marca Defender a Jaguar Land Rover, relatează Reuters.

„Aştept cu nerăbdare această nouă provocare”, a recunoscut celebrul pilot

Francezul, care împlineşte 60 de ani în august, nu s-a înscris în acest an după ce Audi s-a retras, dar va reveni în Arabia Saudită în ianuarie anul viitor, concurând în categoria Stock pentru vehiculele de serie.

Acesta va fi cel de-al 36-lea Raliu Dakar din cariera lui Peterhansel, un eveniment pe care l-a câştigat ultima dată în 2021 cu Mini. El va concura, de asemenea, în întregul Campionat Mondial de Rally-Raid.

Peterhansel a câştigat Dakar-ul de şase ori pe motociclete între 1991 şi 1998, înainte de a trece în 1999 la auto şi de a câştiga cu Mitsubishi, Mini şi Peugeot.

„Aştept cu nerăbdare această nouă provocare şi sper ca împreună să putem duce Defender pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat el într-un comunicat după testarea prototipurilor în deşertul Sahara din Maroc.

În timp ce Peterhansel deţine recordul pentru cele mai multe victorii, spaniolul Carlos Sainz – tatăl pilotului omonim de Formula 1 – este cel mai în vârstă câştigător după ce a obţinut a patra victorie în 2024, la vârsta de 61 de ani.