PAOK Salonic ar fi vrut să sărbătorească titlul duminică seara, însă Olympiacos a stricat planurile echipei lui Lucescu.
Tehnicianul român a avut parte de o galerie de lux, în frunte cu Dumitru Dragomir și Viorel Păunescu.
"Am fost zece persoane invitate la meciul acesta. Lucescu este foarte bine văzut acolo și apreciat extraordinar. Face și treabă foarte bună! Am văzut un meci absolut extraordinar, o galerie cum nu vezi multe în lume. A fost totul bine că s-a terminat cu bine, a câștigat. Aveam emoții, pentru că Olympiakos câștigase cu 5-0 înainte.
Normal ar fi trebuit să fie campioană ieri. Noi de-asta ne-am și dus, să vedem cum este. Am văzut o atmosferă cum doar o dată în viață vezi. Am văzut toată omenirea asta, dar așa ceva nu am văzut", a spus fostul șef al LPF, pentru Telekom Sport.
Foto: Telekom Sport
"A fost extraordinar de frumos. Nu am văzut pe niciun stadion până acum o atmosferă creată de spectatori cum a fost cea de aseară. Eu am crezut că sunt înregistrați pe bandă și se transmite prin difuzoare. E o treabă unică. A fost o atmosferă foarte, foarte frumoasă și m-am bucurat foarte mult pentru Răzvan Lucescu, care cu siguranță va continua drumul lui taică-su", e convins și Viorel Păunescu.
VIDEO cu atmosfera de la Salonic:
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News