În cadrul etapei a 5-a din play-out, Rapid va primi vizita medieșenilor de la Gaz Metan. Meciul se va disputa pe noua arenă din Giulești, iar victoria i-ar ajuta să treacă pe primul loc pe rapidiști.
Totuși, adversarii, deși condamnați categoric la retrogradare (-25 de puncte), vor să facă o surpriză. Medieșenii au reușit să marcheze primul gol în acest play-out (1-2 cu Mioveni), iar acum vor cele 3 puncte cu Rapid.
„Vrem să aducem prima victorie!”
„Domnul antrenor Boroncoi a spus că vrea să marcam un gol până la finalul sezonului. Am reușit, iar acum vrem să aducem prima victorie. Știm că nu este imposibil. Sperăm să jucăm cât mai bine, să marcam cu Rapid și să câștigăm. De abia așteptăm să jucăm pe noul stadion. Pentru mine, e un vis să jucăm contra domnului Săpunaru. Îl respect foarte mult, de aceea îi spun domnul”, a declarat tânărul Dobrin Ramon Gașpar.
Astfel, Gaz Metan, după ce a pierdut aproape tot lotul de bază, joacă acum doar cu puști. Până acum, medieșenii au doar înfrângeri pe linie în acest play-out și speră să dea lovitura pe Giulești.