Scris deVlad Ciotoran Publicat: 17 sept. 2021, 00:22
Fotbalistul formației CFR Cluj, Andrei Burcă, a declarat joi seară, după meciul pierdut cu Jablonec că echipa ardeleană trece printr-o perioadă de schimbare și că el și colegii săi trebuie să muncească mai mult.
“Trebuie să-i felicităm, consider că au fost mai buni per total, chiar dacă și noi am avut anumite situații. Simt că putem mai mult. Trebuie să fim mai umili, să muncim mai mult la antrenamente. Se vede că trecem printr-o schimbare.
Trebuie să punem capul în pământ, să muncim mai mult la antrenamente, să fim mai serioși, tot noi trebuie să o scoatem la capăt. Această înfrângere trebuie să ne motiveze. Trebuie să fim foarte montați și la retur să ne luăm revanșa. Camora este căpitanul nostru, toți facem greșeli, dar cel mai important este să ne ridicăm de la pământ și să știm ce avem de făcut”, a spus Burcă la Pro X.
CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa cehă Jablonec. într-un meci din prima etapă a grupei D a Conference League.
În celălalt meci al grupei, Randers și AZ Alkmaar au remizat, scor 2-2. Etapa a doua a competiției programează, la 30 septembrie, meciurile CFR Cluj – Randers și AZ Alkmaar – Jablonec.