CFR Cluj· 2 min citire

Ce spune Vinicius despre o revenire la CFR Cluj: ,,Iau în calcul o propunere''

Paulo Vinicius/Sursa foto: Profimedia Images

Paulo Vinicius/Sursa foto: Profimedia Images

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 16 iul. 2021, 14:51

CFR Cluj are mari probleme pe faza de apărare în acest moment, acolo unde în ultimele sezoane nu le-a dat prea mari șanse adversarilor pe care i-a întâlnit.

După ce Vinicius a plecat din Gruia, echipa a slăbit mult în apărare. Fundașul nu a mai continuat cu echipa lui Șumudică nu pentru că nu ar mai fi fost dorit de șefi, ci pentru că nu a acceptat o micșorare a salariului pentru un nou contract.

Aflat în Brazilia acum, Vinicius spune că nu este accidentat și așteaptă să se concretizeze una dintre ofertele pe care le are pe masă. Fundașul de 36 de ani nu spune nu unei reveniri în Gruia, unde a cucerit nu mai puțin de 4 titluri la rând.

,,Mi-a trimis un fost coleg un mesaj și m-a întrebat dacă am ruptură de ligamente. Nu….sunt în Brazilia, mă antrenez, sunt foarte bine, nu există așa ceva.

Am oferte, dar aștept un pic. O săptămână mai vreau să așteptăm. Vedem ce va fi mai bine pentru mine și familia mea. N-am vorbit cu nimeni de la CFR în ultima perioadă. Dacă vine o propunere o iau în calcul. De ce nu?'', a declarat Paulo Vinicius, pentru ProSport.

Vinicius, pe vremea când evolua pentru CFR Cluj

Citește și ȘUMUDICĂ, CRIZĂ DE NERVI DUPĂ ACCIDENTUL RUTIER: „NU AM NICI PENE PE SPATE ȘI NU SUNT GUȚUMAN!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CFR Cluj