În cazul în care Dan Petrescu va accepta propunerea de a deveni selecționer, CFR Cluj are deja o variantă de rezervă! Adrian Mutu i-ar putea lua locul în Gruia.
Bun prieten cu finanțatorul Nelu Varga, Mutu a fost și în trecut în atenția clubului din Gruia. Fostul președinte, Marian Copilu, s-a opus numirii sale, însă între timp a părăsit clubul. Adrian Mutu, liber de contract după experiența de la Craiova, este soluția cea mai la îndemână pentru CFR Cluj.
Adrian Mutu a cunoscut succesul ca antrenor cu naționala de tineret, alături de care a obținut calificarea la Campionatul European. Fostul internațional a mai antrenat FC Voluntari, echipa a doua a celor de la Al-Wahda și FC U Craiova.
La Craiova, Mutu a fost îndepărtat după numai 12 meciuri: trei victorii, trei remize și trei înfrângeri. Fostul golgeter a acuzat ulterior stilul de lucru al fiului lui Adrian Mititelu, despre care a spus că obișnuia să se amestece în deciziile antrenorului.