CFR Cluj· 2 min citire

Edi Iordănescu a rupt tăcerea: ,,E adevărat că a fost o intervenție politică la CFR Cluj''

Edi Iordănescu, CFR

Edi Iordănescu, CFR

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 13 ian. 2022, 23:26

Edi Iordănescu, liber de contract în acest moment, a dezvăluit că s-au făcut presiuni politice ca el să revină la CFR Cluj, formație cu care a reușit să ia campionatul în sezonul 2020/2021.

Tehnicianul recunoaște că s-au făcut astfel de presiuni și în perioada în care era principal la Gaz Metan Mediaș, însă niciodată nu și-ar dori să obțină un post prin asemenea metode.

Citește și Prima demisie după verificările făcute de Corpul de control la Arena Națională

,,E adevărat că a fost o intervenție politică la CFR Cluj, dar în sens invers. Dacă ar fi fost acea intervenție de care vorbeam, nu aș fi fost dat afară la primul mandat al meu la CFR Cluj. Nu pot să dezvălui numele celor implicați.

Chiar dacă nu mă afectau din punct de vedere emoțional, rămâneau acolo, ca niște răni neînchise. S-au făcut presiuni să mă întorc la CFR Cluj și când eram la Gaz Metan Mediaș, dar nu am acceptat.

Niciodată cât voi fi în meseria asta, nu voi apela la suport extern. Prima dată am fost îndepărtat și dacă aș fi apelat la un suport extern, aș fi rămas. A doua oară, tatăl meu a fost abordat și prin el s-a ajuns la mine.'', a declarat Edi Iordănescu, pentru Digisport.

Edi Iordănescu

Citește și Edi Iordănescu, pregătit să fie selecționer oricând: ,,Nu m-ar speria o astfel de oportunitate”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CFR Cluj