Actualul director executiv al lui Dinamo a comentat posibilitatea de a reveni în Gruia, odată cu îndepărtarea lui Marian Copilu!
Campioana României din ultimele patru sezoane se confruntă în momentul de față cu mai multe probleme în "bucătăria" internă, iar eliminarea din play-off-ul Europa League pare că a fost picătura care a umplu paharul pentru patronul echipei. La scurt timp după meciul de aseară, Neluțu Varga ar fi decis ca atât Marius Șumudică și staff-l său, cât și Marian Copilu să plece din club.
La scurt timp după apariția acestor informații, numele lui Iuliu Mureșan a fost vehiculat pentru o revenire în Gruia. Actualul oficial al lui Dinamo a vorbit despre acest aspect și a dezvăluit că are o relația foarte bună cu patronul CFR-ului, semn că o eventuală colaborare ar putea fi luată în calcul.
"Am discutat cu Neluțu după meciul tur de la Belgrad, când era foarte supărat. Nu am vorbit atunci despre varianta la care faceți referire. Nu știu ce să va spun pe subiectul acesta. Eu vorbesc mereu cu Neluțu pentru că avem o relație foarte apropiată. era foarte supărat după meciul tur”, a declarat Iuliu Mureșan, potrivit ProSport.