Denis Alibec este oficial jucătorul lui CFR Cluj. Împrumutul de la Kayserispor s-a realizat după ce atacantul a trecut de vizita medicală la Cluj.
Fostul atacant de la FCSB și Astra Giurgiu revine sub comanda lui Marius Șumudică, antrenorul alături de care a cucerit titlul cu Astra în 2016. La finalul acelui sezon, Alibec a fost desemnat jucătorul român al anului. 16 goluri a înscris Alibec pentru Astra în Liga 1, în cel mai bun sezon al carierei.
Alibec a plecat de la Astra la Kayserispor vara trecută, însă a strâns numai 15 meciuri și 2 goluri în Superliga Turciei. Atacantul în vârstă de 30 de ani revine după o accidentare și este gata să își relanseze cariera la CFR Cluj, sub comanda lui Șumudică.
„Vrem să ne calificăm în Champions League sau în Europa League și să ne batem la campionat. Am venit să îi susțin, să îi ajut, să facem performanță foarte bună în continuare. Sunt bine din punct de vedere fizic. Abia aștept să începem meciurile. Am vorbit cu Budescu, i-am propus să vină, dar mi-a spus că mai are contract și nu poate să plece de acolo. Mi-aș dori să vină și el, dar nu este decizia mea, poate pe viitor”, a spus Alibec, la sosirea în România.
Săgeți către FCSB
Alibec nu a uitat de perioada petrecută la FCSB și încheiată cu un gust amar. Noul atacant al campioanei CFR Cluj a vorbit despre lupta pentru titlu cu FCSB, duel care a adus trofeul în Gruia în ultimele patru sezoane.
„Așa au spus în fiecare an. Cine e mai bun să câștige” - a comentat atacantul declarațiile lui Gigi Becali, patronul care nu mai concepe încă un an fără titlu pentru FCSB.