CSU Craiova l-a prezentat oficial zilele trecute pe noul antrenor principal al echipei, grecul Marinos Ouzounidis (52 de ani), și are în acest moment ca principal obiectiv câștigarea campionatului!
Oltenii nu concep anul acesta să mai piardă titlul ca în sezonul trecut, iar pentru acest lucru, finanțatorul Craiovei, Mihai Rotaru, face tot posibilul pentru ca "juveții" să aibă parte de cea mai bună pregătire pentru restul campionatului. După instalarea lui Ouzounidis, "alb-albaștrii" i-au adus și pe antrenorul secundKolaj Bledar și preparatorul fizic Giagkou Nicolaos, ajungând astfel la un număr record de oameni care fac parte din staff-ul tehnic.
În acest moment, CSU Craiova are nu mai puțin de 25 de angajați în partea de conducere tehnică, fiind de departe cea mai numeroasă delegație din campionatul României. Oltenii au în acest moment nu mai puțin de cinci preparatori fizici, și anume un scoțian, un grec, un portughez și doi români. De asemenea, din lotul "juveților" fac parte și cinci antrenori secunzi, un număr neobișnuit pentru echipele din țara noastră.
În afară de cei 25 de oameni din staff-ul tehnic, oltenii au și 28 de fotbaliști legitimați la prima echipă a clubului, dintre care 3 portari, 8 fundași, 11 mijlocași și 6 atacanți.