CSU Craiova a remizat luni seară, pe teren propriu, cu Oțelul Galați. Cele două au înregistrat scorul de 0-0.
Eugen Neagoe, tehnicianul oltenilor, a vorbit după partida în care elevii săi au ratat ocazii mari de gol. Iată ce a spus antrenorul român.
„Sunt puțin dezamăgit că nu am câștigat, dar nu sunt supărat pe băieți!”
„Cred că am făcut un joc bun. Am dominat în totalitate adversarul, din primul până în ultimul minut. Ne-am creat ocazii de a marca, dar nu am reușit să înscriem. Cred că am avut 72% posesie. Într-un joc de Liga 1 când joci așa nu cred că mai e ceva de spus. Nu a fost șansă în seara asta.
Jucătorii au avut atitudine, dar nu am reușit să marcăm. Dacă după asemenea joc nu câștigi ce e de spus? Chiar nu am nimic reproșat băieților. Doar golul ne-a regăsit.
(n.r. despre Andrei Ivan jucat atacant) Ivan e un jucător valoros, așa cum sunt și ceilalți băieți. Da, joacă acolo unde vom avea nevoie. Că va fi atacant, că va fi extremă dreapta, stânga, al doilea atacant. Va juca unde e nevoie. Cred că a făcu un joc bun, nu a fost rău deloc. A putut și el să marcheze. Au fost câteva situații după faze frumoase. Dar nu am reușit să marcăm.
Sunt puțin dezamăgit că nu am câștigat, dar nu sunt supărat pe băieți”, a spus Eugen Neagoe, după 0-0 cu Oțelul Galați.