Oficialul celor de la FCSB a vorbit despre șansele oltenilor de a rămâne în cursa pentru câștigarea campionatului, după eșecul cu scorul de 2-3 împotriva roș-albaștrilor!
CSU Craiova a ajuns la trei eșecuri consecutive în Liga 1, iar rezultatul de duminică seara ar putea însemna ratarea ultimului tren în acest sezon pentru "juveți". În momentul de față, gruparea din Bănie se află la 16 puncte în spatele liderului CFR Cluj și la 8 de FCSB, ocupanta locului secund.
Întrebat despre situația actuală a rivalilor din Craiova, MM Stoica este de părere că oltenii au ieșit din lupta la titlu, ca urmare a rezultatului înregistrat în ultima rundă. ”Cred că da. Eu le zic, mie nu îmi place să bat câmpii, să spun da domne și Sepsi are șanse la titlu. E la 17 puncte. Și cu înjumătățire sunt multe. CFR nu că e în pole-position, are deja un tur în față,”,a spus MM Stoica, potrivit Telekom Sport.