Craiova nu îl va uita niciodată pe Ilie Balaci! Oltenii i-au adus un omagiu fostului jucător de legendă la doi ani de la dispariție.
Înaintea meciului cu Academica Clinceni, jucătorii alb-albaștrilor au ieșit pe teren cu un banner în memoria marelui Balaci. Fostul internațional s-a stins din viață în toamna lui 2018.
"Mereu cu noi, Minune Blondă. De la opt la infinit" - a fost mesajul afișat de jucătorii lui Cristiano Bergodi înainte de startul partidei din etapa a opta sezonului regulat din Liga 1.
Și suporterii au lăsat în tribune bannere cu mesaje în memoria lui Ilie Balaci. „De 2 ani e mereu toamnă / Timpul s-a oprit în loc / De 2 ani îi ducem dorul / Lui Balaci, marele 8” și „Ilie Balaci, de la 8 la ∞” - au fost mesajele afișate de suporterii Universității Craiova în peluza goală de pe Ion Oblemenco.
https://www.facebook.com/UCVOficial/photos/pcb.1794657780686645/1794655567353533/?type=3&theater
Înainte de startul partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Ilie Balaci. Pe tabelă au curs imagini din cariera fostului mare jucător care a cucerit trei titluri și patru Cupe ale României cu Universitatea Craiova.
https://www.facebook.com/UCVOficial/photos/a.496264993859270/1794610350691388/?type=3&theater
Ilie Balaci a murit pe 21 octombrie 2018, la vârsta de 62 de ani, în urma unui infarct miocardic.
Balaci este considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului românesc. Component al legendarei Craiova Maxima, Balaci a marcat opt goluri în 65 de prezențe în echipa națională a României.Fostul internațional a debutat la 17 ani, 6 luni și 10 zile în tricoul naționalei Românie.
Ilie Balaci a marcat 84 de goluri în 347 de meciuri în Liga 1. Balaci a evoluat de-a lungul carierei la Universitatea Craiova, FC Olt și Dinamo