CS Universitatea Craiova· 2 min citire

Gigi Becali, despre numirea lui Reghecampf la CS U Craiova: ,,Nu știu cât de bună e alegerea pentru el''

Laurențiu Reghecampf și Gigi Becali

Laurențiu Reghecampf și Gigi Becali

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 27 iul. 2021, 21:15

Laurențiu Reghecampf este noul antrenor al celor de la CS U Craiova, după ce a semnat un contract valabil pe două sezoane cu formația lui Mihai Rotaru.

Laurențiu Reghecampf ar urma să aibă un salariu faraonic la CS U Craiova și s-ar putea îmbogăți și mai mult dacă ar atinge anumite obiective. După ce a semnat până în anul 2023, Laurențiu Reghecampf ar urma să încaseze 500.000 de euro anual de la Mihai Rotaru, după cum susține Fanatik. Dacă va ajunge cu CS U Craiova în Liga Campionilor, antrenorul ar putea da lovitura din punct de vedere financiar. Mihai Rotaru ar urma să-l remunereze cu suma de 1 milion de euro, mai informează sursa citată.

Reghecampf la CS U Craiova

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a reacționat după ce Laurențiu Reghecampf a ajuns în Bănie. Acesta spune că pentru olteni a fost cea mai bună variantă, însă nu este sigur de același lucru este valabil și pentru Laurențiu Reghecampf.

,,Pentru Universitatea Craiova, Reghe este cea mai bună alegere. A demonstrat, n-ai ce să zici? Când vorbești de Olăroiu, Reghecampf, Șumudică, vorbești de antrenori care au demonstrat. În schimb, nu știu pentru Reghe cât de bună este alegerea.

Ca să câștigi titlul îți trebuie echipă și nu știu cât de buni sunt cei de la Craiova. O să vedem, dar pentru Rotaru e cea mai bună alegere. N-ați văzut și cu Adi Mutu? Mie îmi place, Mutu e antrenor. Dar nu știu cât de sus va putea ajunge cu echipa aia.

Au bătut pe Dinamo, a reușit să îi închege, dar e subțire Craiova (n.r. FC U Craiova). O să le fie foarte greu cu echipa lui Rotaru, sunt mai buni, au valoare mai mare. Eu cred că Mutu scoate maximum din echipa aia, dar când vin meciurile cu CFR Cluj, cu noi, cu Craiova, e mai complicat.'', a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.

GIGI BECALI

Citește și VIDEO | REGHECAMPF, OFICIAL LA CS U CRAIOVA! „UN CLUB CARE ÎȘI DOREȘTE CE ÎMI DORESC ȘI EU!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CS Universitatea Craiova