Laszlo Balint a vorbit despre debutul oficial la Universitatea Craiova: „Cu gândul acesta mă culc și mă trezesc!”

Laszlo Balint
Universitatea Craiova l-a numit pe banca tehnică pe Laszlo Balint, după despărțirea de Laurențiu Reghecampf. Oltenii vor debuta în noul sezon de Liga 1 pe teren propriu, vineri, de la ora 21.30. Tehnicianul „juveților” a vorbit despre debutul său oficial.
Mai exact, Laszlo Balint își dorește să înceapă noul sezon cu o victorie. De asemenea, oltenii sunt dornici de răzbunare, deoarece sezonul trecut au fost opriți din drumul către Cupa României chiar în semifinale de Sepsi (câștigătoarea ulterioară).
„Orice început este dificil, așa că va conta mult atitudinea!”
„Debutul ne-a scos în față o echipă în formă, incomodă, care și-a demonstrat forța, a avut rezultate foarte bune, a câștigat două trofee în ultima perioadă, are un antrenor care și-a pus amprenta pe unde a fost. Ne-am pregătit bine și suntem hotărâți să dăm totul pentru victorie. Am mers pe continuitate în sistemul de joc, deși anumite principii s-au schimbat, nu modificiări radicale, pe momentul de posesie și pe non-posesie, și vreau să văd aceste schimbări în acest meci. Orice început este dificil, așa că va conta mult atitudinea, echipele nu au ritm, detaliile și starea de spirit pot face diferența. Nu am emoții, ci preocupări, îmi doresc enorm să debutez cu un rezultat bun, pe stadionul nostru, cu gândul acesta mă culc și mă trezesc.
Sepsi are atuul de a fi jucat deja un meci oficial. Sunt convins că vom fi la un nivel foarte bun în ceea ce privește abordarea mentală, avem nevoie de siguranță defensivă, contra unei echipe care a pus probleme campioanei, avem nevoie de reușite în atac. Am parcurs strategia jocului de mâine, am încredere că vom fi pregătiți la ora jocului. Sper chiar de mâine, vârful de formă e o chestie relativă, ține și de moral. Grupul a reacționat foarte bine la ceea ce îmi doresc implementat, trebuie să știm să suferim, că vorbim de un meci sau de un campionat, să trecem împreună peste momentele grele, iar băieții au înțeles cest lucru. Suntem un pic descoperiți prin absența lui Bancu, dar avem soluții.
Pigliacelli va fi titular cu Sepsi, sper ca Lazar să fie apt cât mai repede, există o îndoială în privința lui și pentru meciul din Conference League. Nu cred că plecăm cu a doua șansă, meciul este sub semnul echilibrului, sper ca atitudinea noastră să facă diferența. Cred că VAR va elimina suspiciunea care a planat asupra arbitrilor, nu cred că va elimina complet greșelile, dar este un pas către normalitate. Rezultatul CFR-ului este un avertisment pentru tot fotbalul românesc”, a declarat Laszlo Balint.
Recent, Universitatea Craiova a renunțat la serviciile portarului italian Mirko Pigliacelli, care va pleca la Palermo, în Serie B. Noul titular în poarta oltenilor va fi David Lazar.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News


























