Laurențiu Reghecampf și-a început cel de-al 2-lea mandat la CSU Craiova cu o remiză. Oltenii au obținut doar un 1-1 contra celor de la CFR Cluj în deplasare.
După meci, tehnicianul Craiovei a vorbit despre lotul pe care îl are la dispoziție și a spus că are nevoie de întăriri. Iată ce a spus.
„Sper să mai aducem jucători pe pozițiile în care avem nevoie!”
„A fost un meci bun, ambele echipe au încercat să joace în fotbal. Din păcate, noi nu am fost atenți la ocaziile mari avute. Cred că este echitabil rezultatul.
Mai avem de muncă, îmi doresc ca jucătorii mei să aibă mai mult curaj când au balonul. Calitate există. Le vom regla pe toate încep, pas cu pas. Sper că jucătorii vor ajunge acolo îmi doresc.
Mereu la Craiova s-a dorit o echipă combinativă, agresivă, care are ocazii. Vom face aceste lucruri. Avem jucători la dispoziție, sper să mai aducem pe pozițiile în care avem nevoie. Se întorc Koljic, Baiaram, avem Roguljic. Avem soluții.
Trebuie să găsim jucătorii care ne vor ajuta, jucători care să aibă calitate mai mare decât cei pe care îi avem. Din partea patronului am promisiuni că lucrurile se vor rezolva.
Echipa nu înseamnă doar Alex Mitriță, echipa trebuie să fie unită. Toți sunt la Universitatea Craiova. Într-adevăr, Alex are calitate individuală foarte mare, dar toți jucătorii au calitate.
Se întâmplă, și noi am văzut gol de pe bancă. Nu a fost atent, probabil că dacă ridica privirea din pământ vedea că portarul e căzut și dădea altfel. Am mai avut ocazii, poate chiar mai mari, la Ișfan, căruia îi vom da încredere, cum le vom da tuturor”, a declarat Laurențiu Reghecampf, după remiza cu CFR Cluj.