Antrenorul echipei CSU Craiova, Laurențiu Reghecampf, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Farul, scor 3-0, că este foarte fericit pentru victorie.
Tehnicianul i-a prezentat scuze centralului Cătălin Popa, precizând că la faza în urma căruia a fost eliminat el a avut o atitudine de amator.
"Sunt foarte fericit, nu fericit! Veneam după două victorii cu FCSB și CFR. Am încercat să-i motivez pe jucători, pentru că trebuia să intrăm cu același devotament și cred că asta s-a văzut din primul minut.
Din păcate, am ratat și foarte multe ocazii clare de a marca, scorul trebuia să fie mult mai mare. Dar sunt fericit că am luat cele trei puncte, mergem să jucăm meciul cu Sepsi din Cupă. Sunt bucuros că a reintrat Găman, și cei intrați de pe bancă au jucat bine.
O fază de amator din partea mea, sincer! la 3-0, fautl pentru noi, i-am repsoat faza dinainte, când în loc să ne dea mingea, a lăsat avantaj pentru Farul. Îmi cer scuze pe această cale și pentru Cătălin, este un arbitru care știe să gestioneze fazele astea.
Din partea mea, o fază de amator, sincer nu trebuia să se întâmple asta, probabil mă voi pedepsi singur. Îmi voi găsi o pedeapsă", a spus Reghecampf la posturile care transmit Liga 1.
CSU Craiova a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Farul Constanța, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Ligii 1. În urma acestui rezultat, gruparea olteană ocupă locul 3, cu 39 de puncte, cu unul mai puțin decât ocupanta locului secund, FCSB, în timp ce formația din orașul de la malul mării e pe 5, cu 28 de puncte.