CSU Craiova a rămas fără antrenor după doar câteva meciuri din noul sezon, astfel că patronul echipei se află în căutarea unui tehnician care să corespundă cât mai mult așteptărilor sale!
Oltenii au încheiat sezonul trecut pe poziția a 3-a, la 13 puncte de campioana CFR Cluj. Cu toate acestea, elevii lui Marinos Ouzounidis au izbutit să cucerească Cupa și Supercupa României, dar și să se califice în Conference League, noua competiție înființată de UEFA. Aceste lucruri nu au fost însă de ajuns pentru patronul echipei, care a decis să renunțe la antrenorul elen după înfrângerea din Albania, contra lui Laci.
După ce a declarat că în următoarele zile va anunța cine va fi alesul pentru preluarea băncii celor de la CSU Craiova, Mihai Rotaru pare că are o țintă clară. Potrivit informațiilor Antena Sport, Costel Gâlcă ar fi principalul favorit pentru postul de antrenor al formației din Bănie.
Fostul internațional este liber de angajament în momentul de față, după despărțirea de danezii de la Vejle Bk. În urmă cu puțină vreme, Gâlcă dezvăluia că se află în căutarea unei noi provocări și așteaptă propuneri în această perioadă.
”Mă mai sună câte un agent, am mai vorbit cu diferiți reprezentanți ai unor cluburi, dar în acest moment sunt slabe speranțe să preiau o echipă, mai ales că majoritatea echipelor au antrenori. Sunt liber de contract și aștept propuneri.", a spus Costel Gâlcă, potrivit Digi Sport.