CS U Craiova nu are parte de cel mai bun parcurs în acest sezon de Liga 1. În ultimul joc din campionat, elevii lui Laurențiu Reghecampf au remizat contra celor de la UTA Arad, scor 0-0.
Pentru a nu rata play-off-ul în acest sezon, cei de la CS U Craiova pregătesc deja noi mutări pe piața transferurilor în pauza de iarnă. Oltenii sunt gata să repatrieze un fost jucător.
Ivan Martic, fost fundaș dreapta în Bănie, se poate întoarce la echipa patronată de Mihai Rotaru, scrie ProSport. În prezent, acesta evoluează în țara natală, la FC Sion.
Elvețianul a mai evoluat pentru CS U Craiova în perioada 2017 - 2020, bifând 74 de partide, în care a reușit 5 goluri și 7 pase decisive.
https://www.youtube.com/watch?v=gDADNbUFeUo
În acest moment, CS U Craiova îi mai are în lot pe postul de fundaș dreapta pe Ștefan Vlădoiu și Antoine Conte. Oltenii se află în prezent pe locul 4 în Liga 1, cu 31 de puncte acumulate din 20 de jocuri disputate.