După ce i-a transferat pe Marius Constantin, Paul Papp, Alexandru Tudorie și Vladimir Screciu, Universitatea Craiova nu se oprește aici. Oltenii au pus ochii pe doi jucători de la Astra.
După ce Mirko Pigliacelli a anunțat că vrea să plece, iar Alexandru Cicâldău este aproape să se transfere în Italia, echipa din Bănie se gândește să-i aducă pe portarul David Lazar și pe Mihai Răduț, ambii de la Astra.
Președintele Astrei, Dani Coman, i-a avertizat pe oficialii Craiovei să vorbeacă prima dată cu conducerea giurgiuvenilor înainte să încerce să-i transfere pe cei doi jucători.
"Ce pot să le spun celor de la Craiova este să vorbească cu clubul nu cu jucătorii. Atât pot să spun despre acest lucru. Ei sunt sub contract și dacă vor să îi transfere, să vorbească cu clubul Astra și apoi cu jucătorii.
Nu direct cu ei. Fiecare jucător este transferabil, dar cei de la Craiova trebuie să vorbească cu clubul. Nu știu ce vor cei de acolo, dar niciunul dintre ei nu este liber de contract.”, a declarat Dani Coman pentru Fanatik.