CS Universitatea Craiova· 2 min citire

Sorin Cârțu speră în revenirea lui Mitriță la CS U Craiova: ,,Sunt ceva șanse să se rezolve''

Sorin Cârţu

Sorin Cârţu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 21 aug. 2021, 12:30

Alexandru Mitriță poate reveni la CS U Craiova, echipă de la care a plecat în iarna lui 2019.

Alexandru Mitriță a anunțat  că și-a încheiat angajamentul cu formația arabă, Al Ahli. Fotbalistul era împrumutat de la New York City, iar americanii vor avea ultimul cuvânt în ceea ce privește un eventual transfer al lui Mitriță în România. Jucătorul ar fi tentat să revină în Bănie, iar Mihai Rotaru, care este și nașul jucătorului, le-ar fi propus deja americanilor 500.000 de euro pentru a-l lăsa pe jucător la Craiova. Un alt motiv pentru care Mitriță ar fi încântat să se întoarcă pe Ion Oblemenco este reprezentat de Laurențiu Reghecampf, antrenor cu care acesta a colaborat sezonul trecut în Arabia.

Alex Mitriţă/Sursa foto: Profimedia Images

Sursa Foto: Profimedia Images

Sorin Cârțu, președintele lui CS U Craiova a vorbit despre posibila revenire a lui Alex Mitriță în Bănie. Acesta spune că sunt șanse ca mutarea să se rezolve, având în vedere și declarațiile lui Mihai Rotaru despre jucător.

,,Domnul Rotaru știe cel mai bine dacă se poate rezolva Mitriță. Dacă a vorbit de revenirea lui, înseamnă că sunt ceva șanse să se rezolve. Când, cum, nu știu. Vedem cum vor decurge discuțiile. Ar fi un plus mare, chiar mai mult de plus, venirea lui. Nu cred că e vreun antrenor, în România, care să nu și-l dorească.'', a declarat Sorin Cârțu, pentru Fanatik.

Sorin Cârțu

Mijlocașul a mai evoluat pentru „juveți” în perioada iulie 2017 – februarie 2019, fiind unul dintre cei mai apreciați jucători de pe „Ion Oblemenco”. Alexandru Mitriță evoluează pentru formația New York City din februarie 2019, atunci când a fost transferat contra sumei de 8.000.000 de euro de la CSU Craiova.

7.000.000 de euro este cota de transfer a românului, conform Transfermarkt.com. 26 de meciuri, patru goluri și cinci pase decisive reprezintă bilanțul lui Mitriță în ultimul sezon pentru Al Ahli.

Alex Mitriță

Citește și MIHAI ROTARU LE DĂ SPERANȚE SUPORTERILOR OLTENI: „NU ESTE IMPOSIBIL SĂ VINĂ MITRIȚĂ! REGHE ÎL VREA”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CS Universitatea Craiova