CS Universitatea Craiova· 3 min citire

Un fost jucător al Craiovei anunță: "Pentru Mihai Rotaru locul 2 nu este o variantă!"

Mihai Rotaru

Mihai Rotaru

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 11 mar. 2021, 09:25

Oltenii ocupă în acest moment locul al treilea în Liga 1, la șapte puncte distanță față de FCSB și CFR Cluj, dar cu toate acestea speră să recupereze acest deficit și să se bucure de câștigarea campionatului la finalul acestui sezon!

CSU Craiova a izbutit să câștige în ultima etapă din Liga 1, scor 1-0 contra celor de la FC Botoșani, dar chiar și așa elevii lui Marinos Ouzounidis nu au rupt gura târgului. Evoluțiile oltenilor din acest sezon se pare că nu i-au impresionat pe oamenii din fotbalul românesc, iar șansele Craiovei la câștigarea campionatului sunt destul de mici în opinia multor foști fotbaliști importanți din România.

Fostul jucător al "juveților", Mihăiță Pleșan, a vorbit și el despre situația de la CSU Craiova și a mărturisit că are în continuare speranțe că titlul de campioană va ajunge în Bănie. Pleșan consideră că Marinos Ouzounidis are sub comanda sa jucători foarte buni, iar locul doi nu este o opțiune pentru Mihai Rotaru, patron care își dorește să cucerească cât mai multe trofee.

mihaita plesan

"Universitatea Craiova a fost mereu acolo, între primele echipe, în ultimii ani. Deci avem toate motivele să sperăm că titlul vine în acest sezon. Sunt fotbaliști buni pe toate posturile. Sezonul trecut, Universitatea a fost atât de aproape. Îl știu foarte bine pe Mihai Rotaru, știu că pentru el locul 2 nu este o variantă. El are mereu ca obiectiv să câștige trofee.

Citește și EXCLUSIV | Craiova are interzis la câștigarea Ligii 1 și în acest an: „Degeaba ai antrenor bun, dacă jucătorii nu au valoare!”

Este echipa la care am început fotbalul, în care mă regăsesc din toate punctele de vedere. Au fost niște răutăți pe care le-am înțeles, nu pot să zic că m-au deranjat. Dar eu mereu am iubit Craiova, chiar dacă m-am simțit bine și la alte echipe la care am fost. Universitatea Craiova m-a format ca om.

Este prea devreme să îmi dau cu părerea despre antrenor. Nu pot decât să sper că el este omul potrivit care va aduce titlul pentru Universitatea Craiova. Și, desigur, încă o Cupă a României. Au ajuns în semifinale, știam că va fi un meci foarte greu. Cel mai echilibrat din această fază a competiției, între două echipe bune!", a spus Mihăiță Pleșan, potrivit Fanatik.

Citește și VIDEO | Tot mai multe probleme de lot la Craiova! Ouzounidis: ,,Nu știu dacă alții ar fi obținut rezultate cu atâtea absențe”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CS Universitatea Craiova